Obiectul acordului-cadru îl constituie prestarea serviciilor de întreținere și menținere în stare de funcționare a sistemului de iluminat public din Municipiul Baia Mare, în vederea asigurării continuității, siguranței și eficienței funcționării acestuia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 230/2006 a serviciului de iluminat public, ale Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, cu reglementările tehnice aplicabile și cu cerințele Caietului de Sarcini.
Serviciile cuprind totalitatea activităților necesare pentru exploatarea, întreținerea preventivă și corectivă, verificarea, diagnosticarea, remedierea defecțiunilor și menținerea în stare de funcționare a elementelor componente ale sistemului de iluminat public, respectiv puncte de aprindere, cutii de distribuție și de trecere, linii electrice aeriene și subterane de joasă tensiune, fundații, stâlpi, instalații de legare la pământ, console, corpuri de iluminat, surse și aparataj electric, conductoare, armături, echipamente de comandă, automatizare și măsurare, precum și orice alte componente aferente sistemului de iluminat public aflate în administrarea Municipiului Baia Mare.
Prestatorul va asigura intervenția operativă la sesizarea defecțiunilor, monitorizarea stării tehnice a instalațiilor, evidența lucrărilor executate și raportarea activităților desfășurate, astfel încât sistemul de iluminat public să funcționeze în condiții de continuitate, fiabilitate și eficiență energetică, pe întreaga durată a acordului-cadru și a contractelor subsecvente.
Caietul de sarcini conține conține cerințele minime impuse pentru atribuirea acordului – cadru privind întreținerea și menținerea în stare de funcționare a sistemului de iluminat public. Cantitățile Minime și Maxime ale Acordului cadru cât și Cantitățile Maxime ale celui mai mare Contract subsecvent de servicii, se regăsesc în cadul Documentației de atribuire în anexele:
- Anexa 1 la Caietul de sarcini/Propunerea tehnică;
- Anexa 2 la Caietul de sarcini/Propunerea tehnică;
Termenul până la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire până cel târziu cu 20 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. Solicitările de clarificări vor fi transmise în format editabil.
Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11-a zi înainte de data limită de depunere.
Default lot
Serviciul de iluminat public face parte din sfera serviciilor comunitare de utilitati publice şi cuprinde totalitatea acţiunilor şi activităţilor de utilitate publică şi de interes economic şi social general desfăşurate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale sub conducerea, coordonarea şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, în scopul asigurării iluminatului public.
În înţelesul Legii 230/2006 sistemul de iluminat public este ansamblul format din puncte de aprindere, cutii de distribuţie, cutii de trecere, linii electrice de joasă tensiune subterane sau aeriene, fundații, stâlpi, instalaţii de legare la pământ, console, corpuri de iluminat, accesorii, conductoare, izolatoare, cleme, armături, echipamente de comandă, automatizare şi măsurare utilizate pentru iluminatul public.
Serviciul de iluminat public este compus din:
- iluminatul stradal-rutier;
- iluminatul stradal-pietonal;
- iluminatul arhitectural, iluminatul ornamental;
- iluminatul ornamental-festiv.
Valori ale Acordului-cadru:
Valoarea totală estimată (fără TVA) 6.631.868,10 lei (fără TVA):
Valoare Maximă Acord-cadru = 6.631.868,10 lei fără TVA;
Valoare Minimă Acord Cadru = 1.862.501,19 lei fără TVA;
Valori ale Contractului subsecvent:
Valoarea celui mai mare contract subsecvent = 523.436,62 lei fără TVA;
Valoarea celui mai mic contract subsecvent = 54.733,09 lei fără TVA;
Autoritatea contractantă va încheia minim 2 contract subsecvente pe an, valoarea lor fiind în funcție de necesități și de alocările bugetare pentru aceste servicii.