APLICAȚII SOFTWARE PENTRU GESTIUNEA FLUXURILOR, A DOCUMENTELOR INTERNE ȘI VÂNZARE BILETE
Default lot
Scopul proiectului de digitalizare al PCTC este crearea unei platforme informatice integrate care să optimizeze procesele administrative și operaționale ale instituției, să eficientizeze gestionarea spectacolelor, resurselor și achizițiilor, și să îmbunătățească accesul publicului la servicii culturale prin portal web, aplicație mobilă și infochioscuri. Arhitectura propusă include module de management al documentelor (DMS) pentru managementul fluxurilor interne de documente referitoare la achizițiile destinate organizării de evenimente și spectacole, gestionarea spațiilor și echipamentelor disponibile pentru închiriere, vânzare bilete online și infochioșcuri, management spectacole, și susținute de funcționalități moderne precum chatbot-asistent virtual. Proiectul are în vedere digitalizarea serviciilor publice ale PCTC, la un grad de sofisticare 4, care să asigure o interacțiune digitală avansată între PCTC și beneficiarii serviciilor publice furnizate de aceasta. La nivel european există 5 grade de sofisticare a serviciilor electronice: informarea, interacțiunea, interacțiunea bidirecțională, tranzacționarea și personalizarea, respectiv: grad 1 - există materiale de informare online pentru serviciul public; grad 2 - interacțiunea cu cetățeanul se face într-un singur sens (de exemplu, descărcarea formularelor electronice); grad 3 - interacțiunea cu cetățeanul are loc în ambele sensuri (de exemplu, completarea formularelor online); grad 4 - au loc tranzacții în folosirea serviciului public online. Trebuie să fie incluse modalități de decizie, notificare, livrare și plată a serviciilor publice; grad 5 - serviciile sunt automatizate, personalizate – centrate pe utilizator.