Materiale necesare desfășurării activității în cadrul S.N.G.N. ROMGAZ S.A.
Default lot
Entitatea contractanta doreste incheierea unui acord cadru de furnizare de produse avand ca obiect „Materiale necesare desfasurarii activitatii in cadrul S.N.G.N. ROMGAZ S.A.” conform specificațiilor caietului de sarcini. Durata acordului-cadru: 24 luni, cu posibilitatea prelungirii duratei prin încheierea unui act adițional, în cazul în care fondurile nu sunt consumate. Achiziționarea produselor care fac obiectul prezentei achiziții sectoriale se va efectua în limita valorii acordului-cadru, fără însă ca Entitatea Contractantă să se oblige la achiziționarea întregii cantități. Cantitățile reprezintă estimări care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru și nu cantitățile exacte care vor fi achiziționate, acestea din urmă putând fi mai mici sau egale, sau mai mari raportat la cele estimate, în funcție de necesitățile efective ale Entității Contractante de la momentul atribuirii contractelor subsecvente (comenzi). În vederea inițierii unui contract subsecvent (comandă), entitatea beneficiară va transmite pe email o solicitare care va cuprinde lista produselor necesare. În termen de maxim 24 ore, contractantul va transmite oferta angajantă entității contractante și va rezerva în magazin/depozit produsele ofertate. În baza ofertei primite de la furnizor, entitatea contractanta va transmite comanda fermă către contractant în termen maxim de 24 ore, după care produsele pot fi ridicate/livrate pentru entitatea contractantă. Contractele subsecvente vor fi sub forma unor comenzi astfel: - Comanda împreună cu oferta transmisă de contractant constituie contractul subsecvent valabil încheiat între părți. Astfel, înscrisurile doveditoare ale contractului subsecvent vor fi: A) Comanda transmisă pe email către contractant de către persoanele responsabile cu derularea contractului, din partea Entitatii Contractante; B) Oferta primită pe email de la contractant. Părțile nu vor semna vreun alt înscris ci încheierea contractului subsecvent (comenzii) va fi dovedită prin cele două documente anterior menționate. Momentul încheierii contractului subsecvent (comenzii) este cel al transmiterii comenzii ferme de catre achizitor. Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent (a celei mai mari comenzi) care se anticipează că va fi atribuit pe durata acordului-cadru este de 1.443.848 lei. Estimările cantităților minime și maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru se regasesc in Anexa nr. 1 la Caietul de sarcini. Estimările cantităților minime și maxime care ar putea fi solicitate pe durata unui contract subsecvent (unei comenzi) se regasesc in Anexa nr. 1 la Caietul de sarcini. Frecvența contractelor subsecvente: maxim 4 comenzi/lună în funcție de necesitățile Entității Contractante (Contractele subsecvente vor fi sub forma unor comenzi astfel: Comanda împreună cu oferta transmisă de furnizor constituie contractul subsecvent valabil încheiat între părți). Durata contractelor subsecvente: contractele subsecvente vor fi sub forma de comanda, conform caiet de sarcini, art.3.3.1., prin urmare nu au o durată.