Serv. de proiectare SF+CS pt. achiziţie Serv. de proiectare şi execuţie lucrări pt. “Inlocuire AT şi Trafo în staţii electrice Etapa 3”

Deadline:8 Jul 2026, 12:00

Tender information
Romania
Bacău
Cluj
Argeş
Type
Contract
Procedure
Open procedure
Ref. number
DA_9837 – LOT 1;DA_9838 – LOT 2;DA_9839 – LOT 3
Estimated value
RON 2,540,000
Duration
12 months
Scopul principal al obiectului contractului este prestarea serviciilor de proiectare SF + CS pentru achiziţie Servicii de proiectare şi execuţie lucrări, care vor servi ca suport tehnic în implementarea investiţiei “Înlocuire AT şi Trafo în staţii electrice Etapa 3”. Prin proiectul de investiții „Înlocuire AT și Trafo în stații electrice Etapa 3‟ se înlocuiesc unități de transformare care au durata de viață fizică deja expirată, prezintă deficiențe în funcționare, prezintă risc de explozii/incendii, necesită o mentenanță costisitoare pentru a fi menținute în exploatare și au pierderi tehnologice mari (specific tehnologiilor de fabricație și materialelor utilizate în perioada 1965-1980), cu unități de transformare noi, fabricate la nivelul tehnicii actuale și în conformitate cu normele de proiectare actuale, precum și cu cerințele din proceduri, prescripții energetice și normele tehnice interne (NTI) ale C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. pentru 4 AT-uri 220/110 kV şi 3 Trafo 110/20 kV în staţii aparţinând STT Craiova şi STT Piteşti (LOT 1), 3 AT-uri 220/110 kV în staţii aparţinând STT Bacău (LOT 2), precum şi 1 AT 220/110 kV şi 5 Trafo 110/20 kV în staţii aparţinând STT Cluj Napoca (LOT 3). Serviciile de proiectare care se vor presta în cadrul contractului care se va achiziționa sunt necesare pentru: - în prima etapă se vor întocmi documentațiile tehnico-economice, înclusiv Devizul General al investiției, în baza cărora se vor aproba indicatorii investiției, - în a doua etapă se va întocmi documentația ca va permite Entităţii Contractante să poată selecta Contractorul General, conform procedurilor legale în vigoare la data organizării licitaţiei. Se va realiza o singură achiziţie, conform caietului de sarcini. Entitatea contractanta pune la dispozitia operatorilor economici un singur caiet de sarcini pentru toate loturile, serviciile solicitate fiind identice, doar temele de proiectare fiind diferite pentru fiecare unitate de transformare. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor : 20 zile. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP (http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub). Entitatea contractantă va răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificare/ informaţiilor suplimentare, astfel: în a 22-a zi calendaristică și în a 11-a zi calendaristică înainte de termenul limită de depunere a ofertelor. Entitatea contractantă va răspunde doar la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici până la termenul-limită stabilit, conform art. 29 alin (3) din HG 394/2016, entitatea contractantă urmând să nu dea curs solicitărilor de clarificări adresate după termenul-limită stabilit mai sus sau solicitate prin altă modalitate de comunicare decât cea stabilită prin anunțul de participare. Notă: la calculul termenului de solicitare/răspuns clarificări exprimat în zile, data limită de depunere a ofertelor nu se ia în considerare.

LOT 1: Înlocuire a 4 AT 220/110 kV şi 3 Trafo 110/20 kV în staţii aparţinând STT Craiova şi STT Piteşti

Achiziția are ca scop atribuirea unui contract sectoriale pentru prestarea serviciilor de proiectare SF + CS pentru achiziţie Servicii de proiectare şi execuţie lucrări, pentru: - înlocuirea 2 AT 220/110 kV din staţiile: Tg. Jiu Nord (unitatea AT, 200 MVA) şi Sărdănești (unitatea AT, 200 MVA) de la S.T.T. Craiova, - înlocuirea 2 AT 220/110 kV din staţiile: Grădişte (unitatea AT2, 200 MVA) şi Stupărei (unitatea AT, 200 MVA) de la S.T.T. Piteşti, - înlocuirea 3 Trafo de 110/MT din stațiile: Tg. Jiu Nord (unitatea Trafo 2, 40 MVA) şi Turnu Severin Est (unităţile Trafo 1, 20 MVA şi Trafo 2, 25 MVA). Prestarea serviciilor se va face cu respectarea cerințelor tehnice din caietul de sarcini pus la dispoziție de entitatea contractantă, însoţit de temele de proiectare pentru : - Înlocuirea 4 AT 220/110 kV în staţiile: Grădişte, Tg. Jiu Nord, Sărdăneşti, Stupărei, - Înlocuirea 3 Trafo 110/20 kV în staţiile : Tg. Jiu Nord, Tr. Severin Est (2 buc.). Conform prevederilor din caietul de sarcini pus la dispoziţie de entitatea contractantă serviciile ce se vor achiziţiona sunt: a) Etapa I: • Documentația Studiu de Fezabilitate (SF), întocmit în conformitate cu Anexa 4 din H.G. nr.907/2016; • Documentația Studiu de Fezabilitate (SF) care va avea inclusă și Expertiza Tehnică necesară pentru expertizarea construcțiilor existente la care se vor înlocui Trafo/AT; • Documentația pentru obținerea Certificatului de Urbanism care va trece în sarcina elaboratorului Proiectului Tehnic de Execuție, inclusiv obţinerea acestuia. Durata totalǎ de elaborare Etapa I – 6 luni de la data emiterii Ordinului de începere pentru etapa I, inclusiv duratele necesare avizărilor CTES. b) Etapa II: • Caiet de sarcini (CS) de achiziţie: servicii (proiectare: întocmire PTE-Proiect Tehnic de Execuţie), produse (furnizare echipamente) și execuţie lucrări, conform Legii 99/2016 privind achizițiile sectoriale, întocmit în conformitate cu Temele de proiectare; • Elaboratorul Proiectului Tehnic de Execuție va întocmi documentațiile în vederea obținerii acorduri/avize/autorizații solicitate prin Certificatul de Urbanism și documentația Tehnică pentru obținerea Autorizație de Construire/Desființare. În sarcina acestuia va intra inclusiv obținerea acestora. Durata totală de elaborare Etapa II – 6 luni de la data emiterii Ordinului de începere pentru etapa II, inclusiv duratele necesare avizărilor CTES. Durata totală a contractului este de 12 (douăsprezece) luni de la data Ordinului de începere (6 luni proiectare etapa I şi 6 luni proiectare etapa II) şi 10 luni efective de proiectare, conform cap.8.2 din caietul de sarcini, coroborat cu erata la caietul de sarcini. În durata Contractului sunt incluse perioadele de avizare a documentaţiilor în CTES a Achizitorului (S.T.T. Piteşti), durata aprobărilor interne ale Achizitorului, cât şi implementarea eventualelor corecții solicitate de Achizitor, dar care nu au fost generate de Prestator. Se vor respecta cerințele prevăzute în: - documentația Servicii de proiectare SF + CS pentru achiziție servicii de proiectare și execuție lucrări pentru „Înlocuire AT și Trafo în stații electrice Etapa 3‟, faza Caiet de Sarcini nr. 39486/12.08.2024, întocmit de Direcția Investiții, având Avizul CTES nr. 6/2025, - erata la Caietul de Sarcini nr. 39486/12.08.2024, având Aviz CTES nr. 590/2025, - temele de Proiectare întocmite pentru fiecare unitate de transformare de către S.T.T.-ul gestionar. Conform Caietului de sarcini Contractantul are obligația de a acorda : - suport Achizitorului pe perioada derulării procedurii de achiziție pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărlor, - asistență tehnică atât în timpul execuției lucrărilor cât și în perioada de garanție a lucrărilor executate. Cheltuielile pentru acordarea suportului pe perioada de derulare a procedurii de atribuire a contractului de execuție, precum și asistența tehnică acordată de Prestator, Achizitorului, atât în timpul execuției lucrărilor cât și în perioada de garanție a lucrărilor executate, vor fi incluse în propunerea financiară, fără a fi specificate distinct.

LOT 2: Înlocuire a 3 AT 220/110 kV în staţii aparţinând STT Bacău

Achiziția are ca scop atribuirea unui contract sectoriale pentru prestarea serviciilor de proiectare SF + CS pentru achiziţie Servicii de proiectare şi execuţie lucrări, pentru: înlocuire 3 AT 220/110 kV în staţiile Suceava (unitatea AT, 200 MVA), Dumbrava (unitatea AT1, 200 MVA) şi FAI (unitatea AT2, 200 MVA) de la S.T.T. Bacău. Prestarea serviciilor se va face cu respectarea cerințelor tehnice din caietul de sarcini pus la dispoziție de entitatea contractantă, însoţit de temele de proiectare pentru înlocuirea 3 AT 220/110 kV în staţiile: Suceava, FAI, Dumbrava. Conform prevederilor din caietul de sarcini pus la dispoziţie de entitatea contractantă serviciile ce se vor achiziţiona sunt: a) Etapa I: • Documentația Studiu de Fezabilitate (SF), întocmit în conformitate cu Anexa 4 din H.G. nr.907/2016; • Documentația Studiu de Fezabilitate (SF) care va avea inclusă și Expertiza Tehnică necesară pentru expertizarea construcțiilor existente la care se vor înlocui Trafo/AT; • Documentația pentru obținerea Certificatului de Urbanism care va trece în sarcina elaboratorului Proiectului Tehnic de Execuție, inclusiv obţinerea acestuia. Durata totalǎ de elaborare Etapa I – 6 luni de la data emiterii Ordinului de începere pentru etapa I, inclusiv duratele necesare avizărilor CTES. b) Etapa II: • Caiet de sarcini (CS) de achiziţie: servicii (proiectare: întocmire PTE-Proiect Tehnic de Execuţie), produse (furnizare echipamente) și execuţie lucrări, conform Legii 99/2016 privind achizițiile sectoriale, întocmit în conformitate cu Temele de proiectare; • Elaboratorul Proiectului Tehnic de Execuție va întocmi documentațiile în vederea obținerii acorduri/avize/autorizații solicitate prin Certificatul de Urbanism și documentația Tehnică pentru obținerea Autorizație de Construire/Desființare. În sarcina acestuia va intra inclusiv obținerea acestora. Durata totală de elaborare Etapa II – 6 luni de la data emiterii Ordinului de începere pentru etapa II, inclusiv duratele necesare avizărilor CTES. Durata totală a contractului este de 12 (douăsprezece) luni de la data Ordinului de începere (6 luni proiectare etapa I şi 6 luni proiectare etapa II) şi 10 luni efective de proiectare, conform cap.8.2 din caietul de sarcini, coroborat cu erata la caietul de sarcini. În durata Contractului sunt incluse perioadele de avizare a documentaţiilor în CTES a Achizitorului (S.T.T. Bacău), durata aprobărilor interne ale Achizitorului, cât şi implementarea eventualelor corecții solicitate de Achizitor, dar care nu au fost generate de Prestator. Se vor respecta cerințele prevăzute în: - documentația Servicii de proiectare SF + CS pentru achiziție servicii de proiectare și execuție lucrări pentru „Înlocuire AT și Trafo în stații electrice Etapa 3‟, faza Caiet de Sarcini nr. 39486/12.08.2024, întocmit de Direcția Investiții, având Avizul CTES nr. 6/2025, - erata la Caietul de Sarcini nr. 39486/12.08.2024, având Aviz CTES nr. 590/2025, - temele de Proiectare întocmite pentru fiecare unitate de transformare de către S.T.T.-ul gestionar. Conform Caietului de sarcini Contractantul are obligația de a acorda : - suport Achizitorului pe perioada derulării procedurii de achiziție pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărlor, - asistență tehnică atât în timpul execuției lucrărilor cât și în perioada de garanție a lucrărilor executate. Cheltuielile pentru acordarea suportului pe perioada de derulare a procedurii de atribuire a contractului de execuție, precum și asistența tehnică acordată de Prestator, Achizitorului, atât în timpul execuției lucrărilor cât și în perioada de garanție a lucrărilor executate, vor fi incluse în propunerea financiară, fără a fi specificate distinct.

LOT 3: Înlocuire a 1 AT 220/110 kV şi 5 Trafo 110/20 kV în staţii aparţinând STT Cluj Napoca

Achiziția are ca scop atribuirea unui contract sectoriale pentru prestarea serviciilor de proiectare SF + CS pentru achiziţie Servicii de proiectare şi execuţie lucrări, pentru: - înlocuirea 1 AT de 220/110 kV din stația Tihău (unitatea AT, 100 MVA) de la S.T.T. Cluj. Acest AT se va înlocui cu un AT de 200 MVA, - înlocuirea 5 Trafo de 110/MT din stațiile Cluj Florești (unitatea Trafo 1, 25 MVA şi unitatea Trafo 2, 25 MVA. Acestea se vor înlocui cu transformatoare de 40 MVA), Sălaj (unitatea Trafo, 25 MVA), Câmpia Turzii (unitatea Trafo 2, 25 MVA) şi Cluj Est (unitatea Trafo 2, 40 MVA. Trafo de 110/10 kV; se va înlocui cu transformator de 110/(20)10 kV). Prestarea serviciilor se va face cu respectarea cerințelor tehnice din caietul de sarcini pus la dispoziție de entitatea contractantă, însoţit de temele de proiectare pentru : - Înlocuirea 1 AT 220/110 kV în staţia: Tihău; - Înlocuirea 5 Trafo 110/20 kV în staţiile : Cluj Floreşti (2 buc.), Sălaj, Câmpia Turzii, Cluj Est. Conform prevederilor din caietul de sarcini pus la dispoziţie de entitatea contractantă serviciile ce se vor achiziţiona sunt: a) Etapa I: • Documentația Studiu de Fezabilitate (SF), întocmit în conformitate cu Anexa 4 din H.G. nr.907/2016; • Documentația Studiu de Fezabilitate (SF) care va avea inclusă și Expertiza Tehnică necesară pentru expertizarea construcțiilor existente la care se vor înlocui Trafo/AT; • Documentația pentru obținerea Certificatului de Urbanism care va trece în sarcina elaboratorului Proiectului Tehnic de Execuție, inclusiv obţinerea acestuia. Durata totalǎ de elaborare Etapa I – 6 luni de la data emiterii Ordinului de începere pentru etapa I, inclusiv duratele necesare avizărilor CTES. b) Etapa II: • Caiet de sarcini (CS) de achiziţie: servicii (proiectare: întocmire PTE-Proiect Tehnic de Execuţie), produse (furnizare echipamente) și execuţie lucrări, conform Legii 99/2016 privind achizițiile sectoriale, întocmit în conformitate cu Temele de proiectare; • Elaboratorul Proiectului Tehnic de Execuție va întocmi documentațiile în vederea obținerii acorduri/avize/autorizații solicitate prin Certificatul de Urbanism și documentația Tehnică pentru obținerea Autorizație de Construire/Desființare. În sarcina acestuia va intra inclusiv obținerea acestora. Durata totală de elaborare Etapa II – 6 luni de la data emiterii Ordinului de începere pentru etapa II, inclusiv duratele necesare avizărilor CTES. Durata totală a contractului este de 12 (douăsprezece) luni de la data Ordinului de începere (6 luni proiectare etapa I şi 6 luni proiectare etapa II) şi 10 luni efective de proiectare, conform cap.8.2 din caietul de sarcini, coroborat cu erata la caietul de sarcini. În durata Contractului sunt incluse perioadele de avizare a documentaţiilor în CTES a Achizitorului (S.T.T. Cluj), durata aprobărilor interne ale Achizitorului, cât şi implementarea eventualelor corecții solicitate de Achizitor, dar care nu au fost generate de Prestator. Se vor respecta cerințele prevăzute în: - documentația Servicii de proiectare SF + CS pentru achiziție servicii de proiectare și execuție lucrări pentru „Înlocuire AT și Trafo în stații electrice Etapa 3‟, faza Caiet de Sarcini nr. 39486/12.08.2024, întocmit de Direcția Investiții, având Avizul CTES nr. 6/2025, - erata la Caietul de Sarcini nr. 39486/12.08.2024, având Aviz CTES nr. 590/2025, - erata la Nota Conceptuală nr. 27498/09.07.2018 Privind achiziționarea de unități de transformare noi pentru înlocuirea unor unități de transformare existente, aprobată de Directorat cu nr. înregistrare 16051/08.04.2024, prin care se stabilește că Trafo 1 și 2, 25 MVA, 110/20 kV din stația Cluj Florești să se înlocuiască cu două transformatoare de 40 MVA, 110/20 kV, - erata la nota Conceptuală nr. 27498/09.07.2018 Privind achiziționarea de unități de transformare noi pentru înlocuirea unor unități de transformare existente, aprobată de Directorat cu nr. înregistrare 9074 din 05.08.2025, prin care se stabilește că AT, 100 MVA, 220/110/20 kV din stația Tihău să se înlocuiască cu un autotransformator de 200 MVA, 220/110/20 kV, - temele de Proiectare întocmite pentru fiecare unitate de transformare de către S.T.T.-ul gestionar. Conform Caietului de sarcini Contractantul are obligația de a acorda : - suport Achizitorului pe perioada derulării procedurii de achiziție pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărlor, - asistență tehnică atât în timpul execuției lucrărilor cât și în perioada de garanție a lucrărilor executate. Cheltuielile pentru acordarea suportului pe perioada de derulare a procedurii de atribuire a contractului de execuție, precum și asistența tehnică acordată de Prestator, Achizitorului, atât în timpul execuției lucrărilor cât și în perioada de garanție a lucrărilor executate, vor fi incluse în propunerea financiară, fără a fi specificate distinct.

Buyer
COMPANIA NATIONALA DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A.prin Sucursala Teritorială de Transport Bacău
buyer-email@mail.com
organization number

Documents

Document name
Upload date
File size
First document.pdf
1 Jan 1970, 00:001 Bytes
Second document.pdf
1 Jan 1970, 00:001 Bytes
Open for offers
22 days left
Important dates
4 Jun - Publication date
8 Jul - Deadline
Unlock Full Access with Mercell Bidding Business Plus
Start your free trial to explore exclusive features that help you win more tenders, faster:
AI-Powered Tender Insights
Buyer Contact Info
Key Tender Timelines

Already have an account?

Mercell Logo

Feel free to reach out!

Mercell is the leading European provider of e-tendering and procurement systems, and information between buyers and suppliers in the professional market.

We appreciate your input.

© Mercell Group 2026

Terms & Conditions and Privacy Notice

Mercell Group

  • Email: post@mercell.com
  • Phone: +47 21 01 88 00
  • Address: Askekroken 11, 0277 Oslo, Norway

Your privacy is important to us

We use cookies to improve your experience and evaluate each item on our site. By clicking further, you accept our use of cookies.