Acord cadru de “Servicii de reparații și întreținere a centralelor termice şi a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale la unitățile de învățământ, clădirile din fondul locativ, la sediile administrației și la bazele sportive din Municipiul Arad in anul 2026”. Clădirile cu destinaţia de unităţi de învăţământ, cele în care funcţionează administraţia publică locală, clădirile cu destinaţia de locuinţe sociale sau tip ANL și bazele sportive din municipiul Arad se află în proprietatea sau administrarea municipiului Arad. În mare parte din aceste clădiri agentul termic şi apa caldă menajera sunt asigurate prin intermediul centralelor termice care funcţionează cu combustibili gazoşi.
De asemenea, ţinând cont de regimul special de autorizare, reparație şi verificare tehnică a funcţionării în condiţiile de siguranţă a aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi, prestarea acestui serviciu se va face de către un operator autorizat ISCIR, conform prevederilor din Legea nr.64/2008, cu modificările şi completările ulterioare, privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi.
Chiar dacă clădirile care găzduiesc centrale termice pe gaz au diferite funcţiuni, activitatea de reparaţii a acestor echipamente este un serviciu similar, motiv pentru care aceste activităţi, fiind finanţate de la bugetul local, se doreşte a fi prestate în cadrul aceluiaşi contract. Val. Maximă estimata pentru acordul cadru 4 363 636,36 lei fără TVA. Val. Minimă estimata pentru acordul cadru 2 000 000 lei fără TVA. Val. Maximă estimata pentru contractul subsecvent 1 090 900 lei fără TVA. Val. Minimă estimata pentru contractul subsecvent 500 000 lei fără TVA..
Termenul pana la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari in a 11-a zi inclusiv, inainte de termenul limita de depunere a ofertelor (I3). Solicitarile de clarificari vor fi transmise in format editabil.
Default lot
Acord cadru de “Servicii de reparații și întreținere a centralelor termice şi a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale la unitățile de învățământ, clădirile din fondul locativ, la sediile administrației și la bazele sportive din Municipiul Arad in anul 2026”, conform cerinţelor caietului de sarcini şi anexelor la acesta. Valoarea estimata a acordului cadru de servicii este între 2.000.000 lei fără TVA lei şi între 4.363.636,36 lei fără TVA. Autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificare adresate in termenul prevazut la sectiunea I.3 ( 20 zile) cu 11 zile inainte de data limita stabilita pentru depunerea ofertelor, în conformitate cu prev. art. 160 şi 161 din Legea 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare
Licitaţie deschisă online, cu incheierea unui acord cadru pe patru ani. Frecventa de încheiere a contractelor subsecvente este de minim doua contracte subsecvente pe an, in limita necesitatilor Autoritatii Contractante si a fondurilor bugetare aprobate
Valoarea maxima a contractului subsecvent este de1. 090. 900 lei fara TVA si valoarea minima estimata a contractului subsecvent este de 500. 000 lei fara TVA