Realizare statii de incarcare pentru vehicule electrice in orasul Cajvana, judetul Suceava
Default lot
Prezenta achiziție are ca obiect furnizarea, montajul, instalarea și punerea în funcțiune a unui număr de 7 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, în cadrul proiectului finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Prin realizarea investiției se urmărește dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor electrice, prin achiziționarea unor stații de reîncărcare performante, precum și asigurarea tuturor condițiilor tehnice necesare exploatării acestora în condiții de siguranță și eficiență. Obiectul contractului constă în: furnizarea stațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice; transportul și livrarea echipamentelor la amplasamentul indicat de autoritatea contractantă; montajul și instalarea stațiilor de reîncărcare; realizarea instalațiilor electrice aferente stațiilor; realizarea instalațiilor de protecție împotriva tensiunilor de atingere, inclusiv a prizelor de pământ prevăzute în proiectul tehnic; efectuarea verificărilor, testelor și probelor necesare; punerea în funcțiune a echipamentelor. În vederea asigurării exploatării corespunzătoare a investiției, contractantul va avea următoarele obligații: instruirea personalului desemnat de autoritatea contractantă cu privire la utilizarea, exploatarea și întreținerea stațiilor de reîncărcare; furnizarea documentațiilor tehnice, documentelor de calitate, documentelor de recepție și a manualelor de utilizare și operare; asigurarea documentelor și certificatelor necesare punerii în funcțiune a echipamentelor, conform obligațiilor contractuale și prevederilor legale aplicabile; acordarea suportului tehnic post-instalare și asigurarea intervențiilor necesare pentru remedierea eventualelor deficiențe apărute în perioada de garanție, conform condițiilor contractuale stabilite. Contractul are ca obiect principal furnizarea stațiilor de reîncărcare, lucrările de montaj și instalațiile electrice aferente având caracter accesoriu și fiind necesare pentru instalarea și funcționarea corespunzătoare a echipamentelor.Realizarea lucrarii se va face în baza Proiectului Tehnic de execuţie, a Detaliilor de Execuţie, a Caietelor de Sarcini pe specialităţi verificate si autorizate conform prevederilor legale şi a autorizaţiei de construire atasate la anuntul de participare.