Proiectare si executie lucrari pentru obiectivul Centrul rezidential de recuperare din adictii "Noi orizonturi"

Deadline:14 Oct 2026, 12:00

Tender information
Romania
Cluj
Type
Contract
Procedure
Open procedure
Evaluation criteria
Price, Quality
Ref. number
5/2026
Estimated value
RON 127,568,538.94
Duration
28 months
Contractul are ca obiect proiectarea, autorizarea, verificarea tehnică, execuția, echiparea, testarea, punerea în funcțiune și predarea completă a obiectivului „Centrul rezidențial de recuperare din adicții «Noi Orizonturi»”, amplasat în municipiul Cluj-Napoca, zona Valea Gârbăului–Est. Investiția cuprinde realizarea corpurilor de clădire, a instalațiilor, amenajărilor și rețelelor exterioare, a dotărilor integrate, sistemului SMART/BMS și obținerea certificării finale BREEAM Outstanding. Durata maximă de realizare este de 28 de luni, din care maximum 4 luni pentru proiectare și maximum 24 de luni pentru execuție. Valoarea estimată totală este de 127.568.538,94 lei fără TVA, din care 3.972.000,00 lei pentru proiectare și asistență tehnică și 123.596.538,94 lei pentru execuție. Solicitările de clarificări pot fi transmise cel târziu cu 20 de zile înainte de data-limită de depunere a ofertelor, iar autoritatea contractantă va publica răspunsul consolidat cel târziu cu 12 zile înainte de această dată.

Default lot

Obiectul contractului îl constituie proiectarea și execuția completă a investiției «Centrul rezidențial de recuperare din adicții Noi Orizonturi», în municipiul Cluj-Napoca, zona Valea Gârbăului - est, pe terenul din domeniul public al Municipiului Cluj-Napoca, identificat prin CF/nr. cadastral 353371, în suprafață de 10.504 mp. Titularul investiției și proprietarul terenului este Municipiul Cluj-Napoca, iar beneficiarul și autoritatea contractantă este Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca. Investiția urmărește realizarea unui centru rezidențial specializat pentru recuperarea din adicții, destinat adulților, adolescenților și copiilor, cu funcțiuni integrate de cazare, evaluare, consiliere, tratament, recuperare, activități terapeutice, educaționale, sportive, sociale și de reintegrare. Rezultatul contractual este un ansamblu complet, autorizat, executat, echipat, testat, pus în funcțiune, recepționat, documentat și predat pentru exploatare. Componentele fizice principale ale investiției Corp 1 - sală de sport, cu teren de baschet acoperit, vestiare, grupuri sanitare, dușuri și spații tehnice și de suport. Corp 2 - garaj acoperit pentru 10 autoturisme, integrat în sistematizarea terenului. Corp 3 - centru rezidențial pentru adulți, cu spații de cazare, consiliere, terapie, tratament, socializare, cabinet medical, spații pentru personal, spații tehnice și adăpost de apărare civilă. Corp 4 - centru rezidențial pentru adolescenți/copii, cu spații de cazare, consiliere, recreere, alimentație, cabinet medical, spații pentru personal, capelă și funcțiuni tehnice. Corp 5 - casa portarului și punctul operațional de control al accesului. Corp 6 - lucrări exterioare, accese și platforme, sistematizare verticală, rețele și racorduri, drenaje, amenajări peisagistice și împrejmuire. Contractantul răspunde integrat pentru preluarea și verificarea documentelor de intrare; investigațiile și măsurătorile necesare; proiectarea la fazele aplicabile; obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor; verificarea tehnică; execuția tuturor lucrărilor și instalațiilor; furnizarea și montajul echipamentelor și dotărilor; probele, reglajele și verificarea funcțională integrată; recepția, documentațiile as-built și cartea tehnică; instruirea personalului; predarea operațională și asistența tehnică. Amplasamentul este în pantă, încadrat în categoria geotehnică 2, cu risc geotehnic moderat. Proiectarea și execuția vor trata ca activități critice terasamentele, săpăturile, sprijinirile și incintele de piloți forați, fundațiile, stabilitatea versantului, drenajele, colectarea apelor și sistematizarea verticală. Soluția finală se dezvoltă, verifică și autorizează de contractant fără diminuarea funcțiunilor și indicatorilor aprobați. Contractul include obligația de rezultat privind obținerea certificării finale BREEAM Outstanding (Excelent), în schema aplicabilă, precum și proiectarea, integrarea, configurarea și predarea sistemelor SMART/BMS, cu interoperabilitate, acces la date, licențe, parole, configurații și copii de siguranță, evitând blocarea beneficiarului într-un singur furnizor. Durata maximă este de 28 luni de la Ordinul de începere a proiectării: maximum 4 luni pentru proiectare, avizare/autorizare și verificare tehnică și maximum 24 luni pentru execuție. Durata execuției poate fi redusă prin angajamentul punctat F7.2. Perioada minimă de garanție tehnică este de 36 luni. Structura valorii estimate, fără TVA: Amenajarea terenului: 310.000,00 lei; asigurarea utilităților: 233.720,25 lei. Proiectare, verificare tehnică și asistență: 3.972.000,00 lei. Investiția de bază - construcții, instalații, montaj, utilaje și dotări: 120.732.894,91 lei. Organizarea de șantier: 2.263.567,07 lei; pregătirea personalului de exploatare: 56.356,71 lei. Total componentă de execuție: 123.596.538,94 lei; valoarea totală estimată a procedurii: 127.568.538,94 lei. Cheltuielile diverse și neprevăzute, în cuantum de 11.271.341,41 lei fără TVA, nu sunt incluse în valoarea estimată publicată și nu se ofertează distinct. Fondurile publice aprobate sunt maximale; ofertele se verifică prin raportare la valoarea estimată comunicată și la regulile legale aplicabile. Solicitările de clarificări se transmit exclusiv prin SEAP cel târziu cu 20 de zile înainte de data-limită de depunere. Autoritatea publică răspunsul consolidat, clar și complet, cel târziu cu 12 zile înainte de data-limită, pentru solicitările primite în termen.

Buyer
DIRECTIA DE ASISTENTA SOCIALA SI MEDICALA
buyer-email@mail.com
organization number

Documents

Document name
Upload date
File size
First document.pdf1 Jan 1970, 00:001 Bytes
Second document.pdf1 Jan 1970, 00:001 Bytes
Open for offers
43 days left
Important dates
31 Aug - Publication date
14 Oct - Deadline
Unlock Full Access with Mercell Bidding Business Plus
Start your free trial to explore exclusive features that help you win more tenders, faster:
AI-Powered Tender Insights
Buyer Contact Info
Key Tender Timelines

Already have an account?

Your privacy is important to us

We use cookies to improve your experience and evaluate each item on our site. By clicking further, you accept our use of cookies.