Prezenta achiziție de produse și servicii are ca scop :
1. Implementarea unui sistem de monitorizare a colectării deșeurilor este necesară pentru îndeplinirea obligațiilor ce decurg din legislația privind gestionarea deșeurilor și serviciul de salubrizare, în special pentru operaționalizarea instrumentului economic „plătește pentru cât arunci”, care presupune măsurarea/înregistrarea obiectivă a activității de colectare per utilizator - Lot 1 și 2;
2. Creșterea capacității de transport a deșeurilor reziduale cu ajutorul preselor staționare și a containerelor astfel încât productivitatea procesului tehnologic de transfer a deșeurilor colectate să crească - Lot 3.
Proiectul Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în județul Mehedinți a fost finanțat din POS Mediu si POIM.
Unitatea administrativ teritorială județul Mehedinți utilizează fondul IID pentru întreţinerea, înlocuirea şi dezvoltarea activelor date în administrare sau în concesiune, inclusiv a celor dezvoltate cu finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene în conformitate cu programul aprobat de autoritatea administraţiei publice locale sau cu programul specific de operare şi întreţinere.
În acest context, prin achiziția de față se propune achiziția pe loturi a următoarelor bunuri și servicii :
Lot 1 – Achiziție sistem informatic de monitorizare a colectării deșeurilor municipale prin identificare cu radiofrecvență (RFID);
Lot 2 – Achiziția de europubele cu capacitatea de 120 l prevăzută cu locaș compatibil pentru montarea etichetei RFID;
Lot 3 - Achiziția de prese staționare și de containere în vederea transportului deșeurilor de la stațiile de transfer la stația TMB Malovăț
Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 20 zile. Autoritatea Contractantă va răspunde o singură dată solicitărilor de clarificări în a 11-a zi înainte de data limita de depunere a ofertelor.
Achiziție sistem informatic de monitorizare a colectării deșeurilor municipale prin identificare cu radiofrecvență (RFID)
LOT 1 – 293.200,00 lei fara TVA, din care:
- Sistem informatic de monitorizare a colectării deșeurilor municipale prin identificare cu radiofrecvență (RFID) - valoare estimata 215.200,00 lei fara TVA
- Tag-uri pasive UHF pentru identificarea recipientelor – valoare estimata 78.000,00 lei fara TVA
Achiziția de europubele cu capacitatea de 120 l prevăzută cu locaș compatibil pentru montarea etichetei RFID
LOT 2 – Achiziția de europubele cu capacitatea de 120 l prevăzută cu locaș compatibil pentru montarea etichetei RFID – valoare estimata 1.000.000 lei fata TVA
Achiziția si montajul de prese staționare și containere pentru statiile de transfer Strehaia, Vanju-Mare si Baia de Arama
LOT 3 – Achiziția si montajul de prese staționare și containere pentru statiile de transfer Strehaia, Vanju-Mare si Baia de Arama - valoare estimata 811.200,00 lei fara TVA din care:
– Container colectare închis pentru presă staționară – 390.000,00 lei fara TVA
– Presa stationara – 421.200,00 lei fara TVA